Unul dintre motivele pentru care imi doream cu disperare sa ma intorc in tara si sa reinceapa anul universitar era acela ca mi-era un dor nebun de teatru. Mi-era dor sa intru in sala, sa ma asez in ultimul rand (ca doar sunt studenta si doar acolo prind loc), sa ma fatai pe scaun ca sa vad ceva, dar, chiar si in cazul acesta, sa parasesc sala cu un nou gand ce urmeaza sa ma bantuie pentru 10 minute, o ora sau chiar o zi.
Ei, dorinta mi s-a indeplinit, insa oarecum pe jumatate, deoarece preturile biletelor la teatru au explodat pur si simplu. Daca anul trecut imi permiteam si eu sa merg saptamanal la teatru, acum, cand preturile s-au dublat sau chiar s-au triplat, sunt nevoita sa imi raresc trairile din fundul salii de teatru.
Ce s-a intamplat? Intrebarea asta mi-o pun si eu…Ceea ce ma uimeste inca si mai mult, e faptul ca, chiar si in conditiile astea, salile sunt permanent pline si cu greu gasesti un bilet la vreo piesa cu o saptamana inainte.
Ma bucura foarte tare faptul ca oamenii isi reintorc privirea spre teatru, ca studentii ajung sa umple locurile rezervate lor. Si ma bucura la fel de mult, daca nu si mai mult, sa vad cum, intr-o epoca in care un criteriu primordial de alegere a carierei este salariul, tinerii sunt interesati de PR-ul cultural, teatrele isi dezvolta tot mai mult componenta aceasta si tot mai multe dintre ele au chiar si Departamente de Comunicare/PR.
Si acum nu pot decat sa cad putin pe ganduri si sa spun: uite un posibil efect la Relatiilor Publice.
preciouspr